Dansează în ploaie ca și cum ar simți pentru prima oară picăturile de apă ce cad pe trupul ei gol și alb ca fulgii ce vestesc o nouă iarnă.
Te vede lângă ea, te simte lângă ea, dar totuși nu ești acolo.
Se bucură de inocența valurilor mării ce se lovesc cu durere de stânci.
Iluzia perfectă că ești acolo o face să zâmbească și să se arunce în apa care acum pare mai calmă deși cerul plânge deasupra ei.
Iși găsește liniștea în largul mării, în apa tulbure și infinită, într-un tărâm nedescoperit. Într-un mister neelucidat.
Și-ar dori să nu revină pe țărm unde oamenii se rănesc unii pe alții, unde nu știu să ierte sau să iubească, locul unde știe că dulcele ei păcat ar dispărea într-o clipă.
Își închide ochii, se lasă dusă de val și ajunge în visul perfect, din nou, alături de tine.
De data asta a revenit pe țărmul nedorit, dar e fericită, dansezi alături de ea în ploaie. Picăturile vă sărută pielea într-un apus tulburător de soare.
Privește culoarea nebună a ochilor tăi, totul devine mai clar.
Tu nu ești acolo, ea nu e pe plajă dansând și simțind libertatea deplină, dar totuși plouă.. Se uită la ceas, te vede și pleacă.
