miercuri, 16 august 2017

When memory becomes a treasure.

Şi totusi... dorul se poate transforma aşa într-un lucru frumos, nebănuit de frumos! Când, după mulţi ani, marea se linişteşte şi valurile se retrag o dată cu luna întoarsă din nou cu faţa către lume, căutându-şi un rost. Cum s-ar putea ca o inimă desenată în nisip să se mai găsească acolo cu o urmă la fel de proaspătă ca în primul moment de fericire? Şi totuşi se poate... La început simţi doar o retragere a valurilor, cu a căror monotonie, după ce nu au mai durut, te-ai obişnuit. E o atingere uşoară, ca o şoaptă care-ţi aminteşte ca ai iubit. Dar în scurt timp, urma din inimă izbucneşte de pasiune închisă acolo, neexprimată, ca şi cum ar cuprinde toate razele soarelui, şi creşte, creşte până nu mai vezi din nou decât lumină.
Şi în sufletul tău îl ţii iarăşi de mână. Doar că acum nu mai este nici un pic de durere, nici un pic de neîndemânare din sentimente refuzate şi nici un pic de aşteptări de la el. Nu mai este decât bucurie, bucurie că el există în lume, oriunde şi cu oricine ar fi.
Începi să îi vezi din nou chipul, alcătuit din toate amintirile frumoase pe care ţi le-a dăruit, chiar fără să ştie, din toate acele lucruri mici şi de la distanţă care însă ţi-au însemnat anii de tinereţe pentru totdeauna.
Şi apoi... vor trece câteva luni în care eşti doar cu el în inimă şi nimic altceva sau altcineva nu mai contează. Începi să te schimbi, să devii aşa cum crezi că i-ar plăcea, pentru că visezi la şansa de a-l reîntâlni cândva şi a-l face fericit, în orice fel, din orice rol disponibil în viaţa lui.
Dar treptat chipul lui începe să se şteargă din imaginaţie...
Îţi spui că e ceva trecător şi continui să priveşti înainte.
Descoperi la un moment dat că lumina reflectată asupra lui era de fapt din sufletul tău, care acum, ca un soare, caută să lumineze prin tot ceea ce faci, prin toate acele căi de exprimare pe care le-ai pregătit cu gândul la el.
Şi apoi vine o vreme când eşti gata să îl vezi în lumea exterioară, aşa cum îl vedeai cu imaginaţia, dincolo de lucruri, doar că nu mai este el, ci întreaga lume, unde ai libertatea de a iubi din nou – cu toată fiinţa de data aceasta.
Ştii că eşti, în sfârşit, acasă.

Destinele pot fi atât de diferite... Şi totuşi... cred că toţi ne-am născut pentru iubire.