An eternity.

Daca ai fi avut sansa sa traiesti o eternitate?
O eternitate de dragoste, o eternitate de fericire, sansa de a vedea cum toate lucrurile din jurul tau se schimba?
O eternitate de dor. Cand toti cei dragi tie dispar si intr-un final ramai singur. Tu si nemurirea ta.
O eternitate in care vei simti in inima un gol, un abis pustiu, un dor nebunesc de a-ti revedea macar o data persoana mult adorata.
Zile care trec pe langa tine, care nu mai inseamna nimic atata timp cat nu ai cu cine sa imparti fericirea. Cauti mereu in alti oameni persoana iubita, in speranta ca intr-o alta viata de-a ei tu o reintalnesti, sub alt chip, sub alta forma, dar sa fie ea. Tot ce aveai mai de pret.
Cat de trist ar fi sa fii un om care va trai vesnic? Sa nu se poata atasa de nimeni si nimic din teama ca le va pierde la un moment dat?
Si e amuzant. E amuzant ca nu exista eternitate, nu exista iubire pura si vesnica, dar exista dor, un dor nebun. Lipsa unei persoane din viata ta este o dovada de iubire, dar oare de ce nu dovedim atunci cand le avem?
Eternitatea e fictiva, dar dorul de sufletul iubit, dorul de zambetul adorat, dorul de persoana care era candva langa tine, il simti, este real. Este un sentiment de care speri sa scapi intr-o zi, si nu de iubire, dar de faptul ca simti cum mori putin cate putin cand nu vezi ca e langa tine.
Cand realizezi ca nu ai invatat cum este fara ea nici dupa un an si jumatate.
Eternitatea? Clar nu exista, dar iti pot arata ce inseamna inca o zi de dor nebun.