“We
automatically asume forever.”
Inceputurile
intotdeauna au fost frumoase, pline de raze de soare, entuziasm,
fluturasi in stomac si zambete.
Cand corpul nu mai
raspunde si tremuram la vederea persoanei de care ne-am indragostit
“orbeste”.
Credem ca ei sunt
totul pentru noi si fac ca orice alta persoana din trecut sa devina
banala si nesimnificativa.
Ne fac sa credem ca
au meritat toti anii si toti oamenii care au plecat la timpul lor din
viata noastra; ca asteptarea a luat sfarsit si ne permitem sa visam.
Simtim o liniste
sufleteasca nepamanteana cand ii imbratisam si tanjim dupa atingerile
lor.
Cand luna isi face
simtita prezenta printre draperii si lumea tace, cand langa tine sta
persoana draga si simti in somn cum se joaca in parul tau si din cand
in cand, te mai saruta usor pe pielea pe care ti-ai dori toata viata
sa fie atinsa doar de ei. Atunci te simti cu adevarat un om care are
totul.
“Since meeting
you, I actually began wishing for… more time. I want more time with
you.”
Ore in sir de
vorbit, parca subiectele nu se mai epuizeaza si ele continua prin
mesaje atunci cand timpul nu ne mai permite sa o facem vocal.
Ne trimitem poze,
impresii, povesti.
Radem incontinuu si
ne simtim in al 9-lea cer si credem ca totul este, in sfarsit, ce
“trebuie”.
Apoi urmeaza zile in
care ne vedem, zilele devin ore si orele devin secunde. Vrem sa oprim
timpul in loc doar ca sa stam cat mai mult cu persoana de care ne-am
indragostit iremediabil.
Nu mai vedem pe
nimeni altcineva in afara de ei si vrem ca asta sa dureze la
nesfarsit.
Gasim orice lucru in
comun si ne intrebam cum de nu ne-am intalnit inainte.
Cum de simtim ca ne
stim de-o viata si cum de sentimentul de deja vu e din ce in ce mai
intens si parca noi am mai fost acolo… Intr-o alta viata, alta
lume, dar tot impreuna.
“We never
realize how frozen we are until someone starts to melt our ice.” -
Bridgett Devoue
Cu fiecare pas pe
care ei il fac. Cu fiecare cuvant si atingere iti lasi cate putin din
caramizile zidului din jurul tau.
Te dezbraci de
sentimente, ganduri, fantezii, frici si frustrari.
Ramai goala si
vulnerabila in fata lor si speri doar ca nu vor arunca un ochi in
suflet si apoi or sa plece.
Sufletul era obosit
si pierdut pana la intalnirea lor.
Risti totul pentru
ei.
“Understand
that even an ‘understanding heart’ grows tired of being
understanding and never understood.”
Apoi vine un timp
cand ii intelegi pe deplin.
Le intelegi viata,
trecutul, prezentul si viitorul.
Le intelegi
reactiile, trairile si fricile.
Le intelegi fiecare
demon si ii faci sa devina ai tai.
Ii iei de mana si
incerci sa refaci puzzle-ul sufletului lor.
Dar sufletul tau
oboseste din nou, tu refaci toate sufletele, dar pe al tau cine? Pe
al tau cand? Cum?
“At least break
me nicely so that I could be a mosaic to another person’s heart...”
Usor zilele senine
si emotiile amortesc.
Zilele devin banale,
astepti sa treaca mai repede, sa vina noaptea, sa adormi si sa mai
vezi inca un rasarit.
S-au dus micile
placeri, micile atingeri in somn si tanjesti dupa un sarut in miez de
noapte cand tot ce ti-a mai ramas e o perna rece.
Toate subiectele de
discutie pline de entuziasm si cunoastere s-au epuizat si taci.
Nu te mai face sa
tresari nicio voce, nicio privire, nicio atingere. Simti ca nu ai
fost indeajuns pentru ei si incepi sa te invinuiesti.
Devii acelasi suflet
obosit care ai fost pana la ei, dar cu numele lor bine intimparit in
inima.
Incepi sa
reconstruiesti zidul caramida cu caramida si speri ca data viitoare
sa nu mai fie daramat.
Incepi sa gasesti
bucurie in lucrurile mici si sa speri.
Sa speri ca, oarecum
candva, acel cineva va fi cu adevarat doar pentru tine.
“You come home,
make some tea, sit down in your armchair and all around there’s
silence. Everyone decides for themselves whether that’s loneliness
or freedom.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu