We should all have one person who knows how to bless us despite the evidence, grandmother was that person to me, that's why today I am a woman and I owe her this...
Încă puţin şi se face o lună de când nu te mai am, o lună plină de regrete că nu am putut să îţi alung durerea.
O lună de regrete că nu am venit să te vad mai des.
O lună de regrete că nu am fost acolo când ai avut nevoie de mine.
Eram lumina ochilor tăi, acum am ramas doar eu, purtând albastrul nebun...
Îmi e dor de tine şi nu mă pot obişnui cu ideea că nu mai eşti, nu pot să accept că ai plecat.
M-ai invăţat cum să zâmbesc şi cum să iubesc.
M-ai invăţat să fiu femeie şi să fiu frumoasă.
M-ai invăţat să ofer dragoste tuturor şi respect.
M-ai invăţat să fiu om.
Mi-ai şters lacrimile, mi-ai aruncat zâmbete şi mi-ai dăruit îmbrăţişări când aveam cea mai mare nevoie.
Mi-ai oferit tot ce ai avut mai bun din puţinul tău.
Mi-ai oferit 20 de ani de bucurie în suflet.
M-ai iubit necondiţionat, m-ai ocrotit de rele şi mi-ai dus dorul când eu nu veneam la tine.
Mi-ai simţit lipsa şi ai întrebat de mine de fiecare dată... Mă aşteptai mereu. Aşteptai să îmi auzi vocea, să îmi simţi prezenţa... Aşteptai să fiu acolo în zilele frumoase.
Dar n-am fost! N-am fost mai deloc. Eram orbită de muncă, ieşiri şi alte drame. Eram ocupată mereu şi niciodată acolo pentru tine.
Când am putut să vin, a fost prea târziu.
Şi e prea târziu pentru regrete şi scuze, e prea târziu să îmi dau seama că nu am fost acolo.
E prea târziu să îţi spun cât de mult te iubeam şi cât de mult însemnai pentru mine.
Eram lumina ochilor tăi şi-am rămas doar eu purtând mai departe albastrul cerului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu