Un infinit de dor.

Ştiu cã oricine ar auzi ce urmează să spun mi-ar spune că nu știu sã las lucrurile urâte în spate și cã ar trebui sã țin decât amintirile frumoase sã îmi umple inima..
Dar nu pot sã accept nici acum, și niciodatã cã tu nu mai ești. Încã ma întreb: de ce s-a întâmplat asta? Încã aștept sã te vãd pe stradã, sã te vãd acasã alãturi de cei patru oameni minunați pe care i-ai lãsat cu un gol în suflet, sã te vãd alãturi de prieteni..
Mi-e dor de tine, și chiar dacã am învãțat sã îmi țin în frâu sentimentele și tristețea, îți simt lipsa zilnic, și nu mã mai mulțumesc niște poze, te vreau înapoi. Mi-e dor de râsul tãu isteric, de nebunia ta, de optimismul tãu..
Te caut printre toți, te caut în orice om pe care îl întâlnesc în speranța cã ești acolo,privesc locurile,bãncile, orice colțișor unde am stat cu tine și am creat o amintire,dar inevitabil mã amãgesc.
Încã sper cã te voi revedea și tot ce iți cer e sã nu mã dezamãgești.
Îți mulțumesc cã mi-ai lasãt niște oameni superbi,minunați și iubitori alãturi de mine, dar nu iți vor umple golul lãsat de când ai plecat.
Mã voi bucura de fiecare amintire ! Și de fiecare vorbã spusã de tine !