vineri, 24 ianuarie 2014

Another day,same feeling

Dacă până acum am crezut că zâmbetul și privirea lui sunt uimitoare, cu fiecare zi ce trece dorul de iubire și siguranță devine din ce în ce mai puternic.
Dacă până acum am crezut că vocea lui este cea mai buna partitură,cu fiecare zi ce trece dorul de a-mi mai vorbi până în zori de zi devine din ce in ce mai puternic.
Dacă până acum am crezut că trezitul alături de el este cel mai frumos sentiment și cea mai mare bucurie, cu fiecare zi ce trece somnul singură devine din ce în ce mai urât și înfiorător.
Dacă până acum am crezut că atingerile lui sunt cele mai intense vibrații ale corpului, cu fiecare zi ce trece abia dacă mai simt atingerea oricărui om.
Dacă până acum am crezut că era ce aveam nevoie, cu fiecare zi ce trece îmi dau seama cât de incompletă sunt și cât de mult am nevoie de el să devin din nou eu.
Dacă până acum am crezut că plimbările alături de el sunt infinite și neobositoare, cu fiecare zi ce trece îmi dau seama că nu mai am direcție,merg doar ca să uit,să simt oboseala.
Dacă până acum am crezut că toate anotimpurile care au trecut alături de el au fost superbe și pline de culoare,cu fiecare zi ce trece abia aștept să se termine într-un final și cu frigul ăsta de afară,dar și din sufletul meu.
Dacă până acum amintirile erau vii, cu fiecare zi ce trece devin tot mai dureroase și mai fade.
Dacă până acum am crezut toate astea, pentru orice iubitor, pentru orice îndrăgostit, pentru orice om care a suferit măcar o dată după persoana pe care a iubit-o nebunește cum am făcut-o eu, va știi cât de puternic este sentimentul când știi că nu mai e lânga tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu